Tragedia de la Cernobîl i-a schimbat viața Mariei Sharapova / Cum a ajuns marea campioană din Rusia să se nască în Siberia

Publicat: 18 04. 2023, 20:20

Maria Sharapova, fosta mare jucătoare de tenis din Rusia, a dezvăluit motivul pentru care s-a născut în Siberia: părinții ei au fugit din cauza tragediei de la Cernobîl, relatează prosport.ro.

Cum i-a schimbat viața Mariei Sharapova tragedia de la Cernobîl

Într-un videoclip publicat de către GQ Sports, pe YouTube, Maria Sharapova și-a citit descrierea de pe Wikipedia și a confirmat detaliul mai puțin cunoscut despre ea: de ce s-a născut în Siberia.

„Îngrijorați de efectele regionale ale accidentului nuclear de la Cernobîl din 1986, părinții Mariei Sharapova și-au părăsit țara natală chiar înainte ca Maria să se nască”, notează site-ul citat.

Maria Sharapova a venit imediat cu o confirmare și a explicat de ce părinții ei s-au simțit nevoiți să părăsească țara chiar înainte ca ea să vină pe lume.

„Este adevărat, mama mea era însărcinată în timpul celor întâmplate în regiunea Cernobîl, de aceea m-am născut în Siberia și apoi m-am mutat, la scurt timp după, Slavă Domnului!”, a spus Maria Sharapova, pentru GQ Sports.

Maria Sharapova, lecție pentru Simona Halep după scandalul de dopaj

În plin scandal de dopaj, Simona Halep primește lecții de la Maria Sharapova. Recent, rusoaica a vorbit despre ceea ce trebuie să facă un sportiv pentru a avea o carieră curată.

„Ascultă oamenii de care ești apropiată, mai ales când ești tânără! Trebuie să te înconjori de oameni puternici care au grijă de tine și nu încearcă să facă bani de pe urma ta.

Ai nevoie de toată puterea din lume și de oameni foarte inteligenți și cunoscători care să te îndrume și să te ajute să înțelegi deciziile pe care le iei, pentru că tu nu ai de unde să știi. Este greu să ai o percepție corectă și să înțelegi ce vor oamenii cu adevărat de la tine și cât de corecți sunt”, a spus Maria Sharapova.