Simona Halep este pe primul loc în topul celor mai bine îmbrăcate sportive de la ediția turneului de tenis Austrialian Open, de anul acesta.
Topul a fost realizat în urma voturilor fanilor
”Noi am întrebat, voi aţi răspuns. Numărul 3 mondial, Simona Halep, a fost votată jucătoarea cel mai bine îmbrăcată de la ediţia din acest an a Australian Open. În ciuda ţinutelor roz neon, verzi şi galbene, echipamentul adidas violet al lui Halep a primit cele mai multe voturi”, notează wtatennis.com.
Iată topul:
Simona Halep- 41%
Maria Sharapova- 24%
Serena Williams- 20%
Venus Williams- 6%
Caroline Wozniacki – 5%
Victoria Azarenka- 3%
Simona Halep, a treia favorită, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-0, de rusoaica Ekaterina Makarova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în sferturile de finală ale Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.