Internaționalul german Toni Kroos (34 de ani) a anunțat că pune capăt carierei de fotbalist, deși Real Madrid tocmai îi oferise prelungirea contractului. Campionatul European va fi ultima competiție la care va participa.
„M-am gândit foarte mult la asta, m-am gândit foarte, foarte mult timp la asta și în ultimele zile am ajuns la concluzia că acest sezon, acest sezon minunat, al zecelea sezon cu Real să fie ultimul meu sezon la Real.
Oricine m-a ascultat cu atenție în ultimii ani a auzit la un moment dat că singura opțiune pentru mine este să pun capăt carierei la Real Madrid. Și oricine poate aduna unu plus unu știe și că ultimul meu sezon la Real înseamnă că s-a terminat. Gata cu Realul, gata cu fotbalul”, a susținut mijlocașul în podcast-ul său „Einfach mal Luppen”, potrivit GSP.
Kroos abia ce revenise la Naționala Germaniei în martie, convins de selecționerul Julian Nagelsmann. Sportivul făcuse pasul înapoi după parcursul modest de la EURO 2021.
El a mai precizat că „pe de-o parte sunt foarte fericit, pe de altă parte sunt foarte trist”.
El și-a explicat decizia și pe contul său de Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
„17 iulie 2014 – ziua prezentării mele la Real Madrid, ziua care mi-a scchimat viața. A fost începutul unui nou capitol la cel mai mare club din lume. După 10 ani, la finalul acestui sezon, acest capitol se va sfârși. Nu voi uita niciodată această perioadă de succes.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au primit cu brațele deschise și au avut încredere în mine. În special, vreau să vă mulțumesc vouă, suporterilor lui Real Madrid, pentru afecțiunea pe care mi-ați arătat-o încă din prima zi. De asemenea, această decizie înseamnă încheierea carierei mele de fotbalist în această vară, după EURO.
Am spus mereu: Real Madrid va fi ultima echipă la care voi juca. Sunt fericit și mândru că am luat această hotărâre la timpul potrivit și am ales eu când să se termine. Ambiția mea a fost mereu să-mi închei cariera când sunt încă în top. De acum înainte avem un singur gând: împreună pentru al 15-lea (n.r.- trofeu UEFA Champions League). Hala Madrid!”, a scris Toni Kroos, potrivit DigiSport.
Mijlocașul mai are de disputat două meciuri cu Real Madrid: sâmbătă, în LaLiga, contra lui Betis Sevilla, și pe 1 iunie, împotriva Borussiei Dortmund, în finala Ligii Campionilor. Cu Naționala Germaniei, mai are de disputat cel puțin trei partide, în grupele Euro 2024.
Toni Kroos are în palmares 34 de trofee, între care Cupa Mondială din 2013, 5 UEFA Champions League, 1 cu Bayern, 4 cu Real Madrid, și 5 Supercupe ale Europei.