Tokyo intenționează să candideze pentru organizarea JO din 2020
Capitala Japoniei, Tokyo, ar putea candida pentru organizarea Jocurilor Olimpice (JO) din 2020. Această posibilă candidatură este vazută drept o accelerare a reconstrucției țării după dezastrul din 11 martie, când Japonia a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 9, conform BBC.
Guvernatorul orașului, Shintaro Ishihara, a declarat după câștigarea celui de-al patrulea mandat consecutiv că “deși Jocurile Olimpice se vor ține peste nouă ani putem deja lua în considerare candidatura”.
“Dacă muncim din greu cu speranță, va fi principalul catalist pentru reconstrucția și reînvierea țării”, a mai adăugat guvernatorul.
În 2009, Tokyo a pierdut cursa pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2016 în defavoarea orașului brazilian Rio de Janeiro.
Candidaturile pentru organizarea JO din 2020 trebuiesc depuse la Comitetul Olimpic Internațional până în septembrie 2011.
Orașul gazdă va fi ales în septembrie 2013, în capitala Argentinei, Buenos Aires.