Timișoara învinge la Brănești și se menține în cursa pentru campionat
În ceea de-a 22-a etapa din Liga 1, FC Timișoara a învins Victoria Brănești, vineri, cu scorul de 2-0, golurile fiind marcate de Ianis Zicu din penalty în minutul 45 și Dorin Goga în minutul 84.
Într-un alt meci disputat vineri, Gaz Metan Mediaș a învins echipa gorjeană Pandurii Târgul Jiu cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Eric în minutul 56 și Zaharia în minutul 63.
FC Timișoara se află în acest moment în fruntea clasamentului, însă echipa antrenată de Dorinel Munteanu, Oțelul Galați, ar putea reveni pe primul loc, remontând diferența de două puncte în eventualitatea unei victorii, sâmbătă, în partida cu Universitatea Cluj.