Teodora, fiica lui Mihai Stoica, a fost diagnosticată cu o formă gravă de cancer în urmă cu 5 ani, pe când avea doar 24 de ani, și a suferit o operație de tiroidectomie totală. Acum e recunoscătoare pentru că a primit o nouă șansă la viață și și-a schimbat cu totul stilul de alimentație.
„Știu că sună ciudat, dar așa e. La început pare cel mai rău lucru și încet, încet îți dai seama că e o binecuvântare. Și cred că nu mă bucuram de lucruri cum mă bucur acum, e o mare diferență. Uităm că, de fapt, lucrurile mici, câinele, soarele, o plimbare în parc, astea sunt lucrurile importante care îți aduc bucurie.
Nu pot să mă compar vreodată cu Mihai Neşu. Mi s-a făcut pielea de găină numai când mi-am adus aminte, adică prin ce a trecut el e de o mie de ori mai greu. Dar uite, dacă și el a reușit să spună că a fost o binecuvântare, e incredibil!
Eu am făcut un curs de nutriție gândindu-mă că vreau să înțeleg mai bine ce se întâmplă, ce să fac, cum să combin alimentele, ce să elimin și încet, încet mi-am dat seama că sunt mulți oameni pe care îi pot ajuta astfel și cam ăsta a fost drumul meu în viață. Nu aș fi putut niciodată să ajung aici.
Între operație și tratament, pentru că nu știam exact, o să funcționeze tratamentul, nu o să funcționeze, mi-a luat mult și să înțeleg că mi s-a întâmplat asta, n-am procesat de la început, când mi s-a spus, nu știu, eram în șoc, exact ca în filme. Dar bine, și după tratament, când a funcționat, tot foarte speriată am fost o perioadă. Au fost cam șase luni de șoc continuu”, a spus Teodora Stoica la Health Talks de pe GSP, potrivit VIVA!.
Teodora Stoica a mai afirmat că acum bea foarte rar alcool pentru că și-a dat seama cât de nociv e: „Eu nu beam acasă, dar când ieșeam cu prieteni… Studiile arată că și un pahar pe săptămână e nociv pentru creier. Eu am acest inel care mă monitorizează și, după o seară în care beau un pahar, am pulsul mai ridicat, temperatura corpului îmi crește, mă trezesc mult mai des în timpul nopții. E clar că se întâmplă o dereglare. Și atunci de ce să-ți dereglezi corpul? Că până la urmă și alcoolul e un drog. Acum beau cât de rar pot, adică acum am făcut pauză 5 luni ca să-mi curăț corpul, să-mi las celulele să-și revină”.