Anglia intenționează să boicoteze Campionatul Mondial de Fotbal, în semn de protest faţă de realegerea lui Sepp Blatter ca preşedinte al Federaţiei Internaţionale, la numai două zile de la cel mai mare scandal de corupţie din istoria FIFA, relatează Digi 24.
„O opţiune ar fi să ne retragem din Cupa Mondială, dacă este organizată de FIFA sub actuala conducere. Acesta este un pas foarte mare. Federaţia Engleză de Fotbal, alte naţiuni şi alte asociaţii de fotbal din întreaga lume trebuie să îl ia în considerare. Mi-ar plăcea să se facă o reformă fundamentală a FIFA, sub o nouă conducere. Asta am cerut în tot acest timp”, a declarat John Whittingdale, secretarul britanic pentru Cultură, Media şi Sport.
Sepp Blatter, care a câştigat al cincilea mandat la şefia FIFA, a fost supus unor presiuni mari pentru a demisiona, după ce şapte oficiali FIFA au fost arestaţi săptămâna trecută pentru corupţie.