Tenismenul Horia Tecău s-a accidentat şi s-a retras din cadrul turneului de la Indian Wells

Publicat: 09 03. 2013, 12:03

Tenismenul Horia Tecău a anunţat vineri noapte că a decis să se retragă de turneul de la Indian Wells, din cauza unei accidentări la gamba stângă.

Ieri, pe terenurile de antrenament din Indian Wells, am suferit o accidentare la gamba stângă. După rezultatul RMN, am luat decizia grea de a mă retrage din turneu. Aş risca o accidentare şi mai gravă, care m-ar putea ţine departe de teren câteva săptămâni. Urmează o perioadă de recuperare în Florida şi un nou RMN. Nefericit moment pentru o accidentare, dar face parte din sport. Sper ca muşchiul să se refacă repede şi să revin în competiţie la Miami”, a anunţat Horia Tecău pe Facebook.

Horia Tecău şi Max Mirnîi erau desemnaţi favoriţi numărul 4 pe tabloul de dublu de la Indian Wells.