Tenismenii vor participa pe proprie răspundere la US Open / Prezența Simonei Halep la Flushing Meadows, unde vor lipsi mai multe nume grele din circuit, este încă incertă
US Open, unul dintre cele două turnee de Mare Șlem pe care Simona Halep nu a reușit să le câștige niciodată, propune o strategieinedită pentru ediția din acest an, pe fondul pandemiei de coronavirus. Federația americană de tenis (USTA) le-a transmis viitorilor participanți la competiția de la Flushing Meadows, printr-un document oficial, că nu va fi răspunzătoare pentru eventuale îmbolnăviri cu COVID-19 sau chiar decese survenite din această cauză,potrivit EFE citată de Agerpres.
Tenismenii vor participa pe proprie răspundere la US Open
Documentul are două pagini și a fost făcut public pe rețelele sociale de către jucătorul olandez Wesley Koolhof, jucătorul în vârstă de 31 de ani de pe poziția #17 în ierarhia ATP la dublu. EFE a verificat că acest document există cu un reprezentant al jucătorului care a preferat să rămână anonim.
„Îmi asum în mod voluntar responsabilitatea deplină pentru orice risc, inclusiv deces, care mi se poate întâmpla mie sau altor persoane care vin în contact cu mine, ca urmare a prezenţei mele în incintă, fie din cauza neglijenţei NTC (Centrul Naţional de Tenis) sau în orice alt fel”, se arată, printre altele, în documentul respectiv.
Mai mult decât atât, se specifică în mod explicit că,într-o astfel de situaţie, participantul nu va întreprinde acţiuni legale contra organizatorilor.
„USTA şi ATP au colaborat la elaborarea termenilor legali pentru turneul care urmează să aibă loc”, a declarat o sursă pentru EFE.
Prezența Simonei Halep la Flushing Meadows, unde vor lipsi mai multe nume grele din circuit, este încă incertă
US Open va avea loc între 31 august și 13 septembrie, înainte de Roland Garros, care va începe abia în 27 septembrie. Pe fondul pandemiei de COVID-19, Openul Statelor Unite se va desfășura fără spectatori în tribune și în absența unor nume grele din circuit, precum tenismena australiană Ashleigh Barty, liderul ierarhiei mondiale din tenisul feminin, sau spaniolul Rafael Nadal, al doilea în clasamentul la masculin.
Deși românii așteaptă cu nerăbdare o nouă reprezentanție de forță a Simonei Halep la un turneu de Mare Șlem, a doua tenismenă a lumii, care și-a exprimat anterior dubiilereferitoarela participare, a anunțat că va o lua decizie finală cu privirela prezența sa la US Open abia după turneul WTA de la Praga, unde este cotată cu prima șansă.
„Trebuie să simt lucrurile, să văd schimbările pe care ei (n.r. – organizatorii US Open) le vor face în privinţa călătoriei şi toate celelalte”, a afirmat Simona Halep.
US Open se scaldă într-o zonă mare de incertitudine, având în vedere că dubiile Simonei Halep sunt completate de deciziile de retragere pe care le-au anunțat deja mai multe personalități de pe prima scenă a tenisului feminin, precum Ashleigh Barty (#1 WTA, Australia), Elina Svitolina (#5 WTA, Ucraina) și Kiki Bertens (locul 7 WTA, Țările de Jos). Veștile vin în ciuda faptului căorganizatorii turneului de la Flushing Meadows au anunțat condiții speciale de desfășurare, urmând ca toți jucătorii să fie plasațiîntr-o „bulă” sigură la New York, cu un protocol sanitar strict şi fără spectatori.
„Ştiu că este foarte strict, dar este un pic stresant din punctul meu de vedere”, a declarat Halep la Praga, potrivit presei locale. „Dar aceste reguli de securitate sunt necesare, sănătatea este cea mai importantă. Prioritatea mea o reprezintă sănătatea mea, partea mentală şi nu vreau să mă stresez pentru nimic. Îmi voi baza decizia mea finală pe acest lucru”, a mai adăugat a doua tenismenă a lumii.