Nu doar frații Klitschko se numără printre foștii sportivi care oferă sprijin armatei ucrainene, ce opune rezistență trupelor lui Vladimir Putin, din Rusia. Aleksandr Dolgopolov (33 de ani), fost număr 13 în tenisul mondial, s-a întors în țara de origine.
Fostul tenismen celebru în Ucraina a povestit cum s-a hotărât să revină acasă.
„Războiul m-a prins în Turcia. Am ajuns acolo cu o zi înainte să înceapă, mi-am obligat mama și sora să vină aici. De ce? În ciuda faptului că toți negau și ironizau informațiile furnizate de Statele Unite ale Americii, eu am înțeles că este posibilă o invazie asupra Kievului.
Mi-am făcut un plan în minte, cum aș putea fi util în primele zile. Am ajuns la concluzia că atacul va provoca panică și că cea mai mare contribuție aș putea să o aduc profitând de notorietatea mea internațională, de numărul mare de urmăritori de pe Twitter. Știam că aș putea transmite lumii adevărul, că pot strânge fonduri pentru a sprijini armata. Ei au fost nevoiți să ia totul în piept.
Câteva zile mai târziu, frumoasa mea Ucraina a fost devastată. Lumea a înțeles ce se întâmplă, nu mai era nevoie ca eu să spun adevărul”, a început Dolgopolov povestea, ]ntr-un interviu pentru Sport.ua.
Sportivul retras din activitate a învățat în ultimele săptămâni cum să mânuiască armele. El se laudă cu performanțe excelente.
„În tot acest timp, începusem să mă pregătesc cu arme reale. Am avut noroc că eram pe teritoriul Turciei și că un fost militar de meserie m-a ajutat. A fost deschis, mi-a înțeles problemele.
Sigur, nu te transformi într-un războinic perfect în 5-7 zile, dar deja mă descurc bine, mă simt confortabil cu armele. În 3 din 5 încercări pot ținti capul adversarului de la o distanță de 25 de metri”, a dezvăluit ucraineanul.
Dolgolopov s-a retras în luna mai a anului trecut din tenis. El a devenit profesionist în anul 2006 și a câștigat de-a lungul timpului 3 titluri și 7 milioane de dolari (n.r. – doar în competițiile sportive). Din nefericire, cariera sa a fost marcată de mai multe accidentări.
Cea mai bună poziție din cariera lui Dolgolopov a fost locul 13 mondial, în ianuarie 2012. De-a lungul timpului, ucraineanul a bifat două victorii în fața lui Rafael Nadal (n.r. – 7-2 în confruntările directe).
View this post on Instagram