Jucătoarea de tenis, Simona Halep, a anunțat luni seară pe rețelele sociale, respectiv Facebook și Twitter, faptul că s-a refăcut după accidentarea la picior care i-a cauzat ceva probleme și acum poate alerga fără dureri. Aceasta este fericită că și-a putut relua antrenamentul, dar încă se află în incapacitatea de a juca tenis.
Campioana de laWimbledon și locul doi mondiala evoluatultima dată laDubai, unde a și câștigat turneul. Totuși, în februarie, Simona Halep a declarat forfait pentru turneul de la Doha din cauza unei tendinite, potrivit unui RMN făcut atunci. Din cauza respectivei accidentări, aceasta a anunțat și că nu va participa la turneul de la Indian Wells, care a fost anulat ulterior din cauza răspândirii noului coronavirus, potrivit Agerpres.
„Bună, tuturor! Vreau doar să vă dau detalii despre accidentarea mea. Piciorul arată bine. Am început să alerg deja. Nu simt durere deloc. Nu joc încă tenis, dar faptul că pot să fac antrenamente este un lucru bun și mă face să fiu foarte pozitivă”, a împărtășit Simona Halep cu fanii ei de pe internet.
„Îmi este dor de echipa mea. Îmi lipsesc jucătorii, îmi lipsesc turneele, îmi e dor de toată lumea din circuit. Ştiu că e un pic dificil pentru toată lumea această perioadă, dar dacă vom sta acasă, dacă vom fi puternici şi optimişti, totul va fi bine. Abia aştept să putem călători din nou, să joc tenis din nou. Vă transmit toate cele bune şi bucurați-vă de timpul petrecut acasă”, a fost mesajul Simonei Halep, în vârstă de 28 de ani, pe fondul pandemiei de coronavirus.
Simona Halep a anunțat că și-a revenit după accidentarea de la picior. Cu ocazia aceasta, și-a încurajat fanii să stea acasă pe fondul răspândirii coronavirusului
Sezonul în tenisul profesionist a fost anulat până pe 13 iulie. Prin urmare, anularea turneului de Gran Slem de la Wimbledon a fost iminentă. Simona Halep a câștigat titlul la ediția de anul trecut, învingând-o pe pe americanca Serena Williams cu 6-2, 6-2.
Turneul de tenis de laWimbledona fost anulat din cauza răspândirii nouluicoronavirus, însă va încasa o asigurare de 100 milioane de lire sterline – aproximativ 114 milioane de euro. Organizatorii acestuia dețineau o asigure împotriva pandemiei.
Această sumă de 100 milioane de lire este prevăzută în contractul de asigurare, în cazul în care ar exista necesitatea suspendării ediției din acest an a turneului de laWimbledon.
Nu este pentru prima dată când respectivul turneu este anulat. Ba chiar aceasta este anularea cu numărul 11 de la prima sa ediție, care a avut loc în anul 1877. Războiul a fost cauza celărlalte anulări.
După evenimentele din 2003, când a existat virusul SARS, s-au luat anumite măsuri. Drept urmare, turneul de tenis de laWimbledoneste singurul turneu de Gran Slem care are această asigurare
La acea vreme, Simona Halep nu se recuperase după accidentarea suferită înainte de turneul de la Dubai.
„Sunt foarte dezamăgită că trebuie să mă retrag de la 2020 BNP Paribas Open. Din păcate, accidentarea la picior pe care am suferit-o înainte de Dubai încă îmi face probeleme și nu voi reuși să mă recuperez în timp util pentru a călători la Indian Wells.
Este fără îndoială unul dintre capetele de afiș de pe calendarul (n.r. – circuitului) de tenis pentru mine și voi fi foarte tristă că-l ratez, dar abia aștept să revin acolo în 2021”, a scrisSimona Halep, pe Facebook, în acea perioadă.