O nouă stea răsare în TENISUL ROMÂNESC! DEBUT de senzaţie la WIMBLEDON pentru Gabriela Ruse

O nouă stea răsare în TENISUL ROMÂNESC! DEBUT de senzaţie la WIMBLEDON pentru Gabriela Ruse

La primul meci la un turneu de Grand Slam, Gabriela Ruse, 20 de ani, locul 195 WTA, a pierdut dramatic meciul din turul I de la Wimbledon, cu poloneza Agnieszka Radwanska, locul 32 WTA, scor 3-6, 6-4, 5-7, după ce a avut 6 mingi de meci!

„Primul meu gând a fost să mă bucur de șansa pe care mi-am oferit-o singură, aceea de a juca pe un teren mare și de a întâlni o adversară de top. La victorie nici nu m-am gândit. Va rămâne în memorie meciul ăsta, dar nu va fi nici primul și nici ultimul pentru mine.

Sunt hotărâtă ca aici să fie primul meu Grand Slam câștigat. Mă simt foarte bine pe iarbă și cum fiecare jucătoare își dorește să câștige un Grand Slam. Eu îmi doresc să câștig Wimbledon.

După meci mi-am zis că așa a fost să fie, că n-am fost în stare să închid meciul. Dar sunt multe meciuri în situația asta, nu am pățit-o doar eu. Și eu am mai întors meciuri așa.

Fetele, mai ales cele de top, luptă pentru fiecare minge și dau totul. Sunt bucuroasă că a fost pe un teren atât de mare și majoritatea oamenilor strigau pentru mine. Nu știu dacă erau români, dar eram foarte fericită când îi auzeam. Îmi dădeau foarte multă energie”, a declarat Gabriel Ruse potrivit gsp.ro.

Gabriela Ruse a dezvăluit că a trecut prin momente grele și că a fost la un pas să se lase de tenis în urmă cu câteva luni.

„Acum trei luni eram în situația de a mă lăsa de tenis. Marcel (n.r. Marcel Miron, antrenorul Gabrielei ) m-a sfătuit să lucrez în continuare cu el și să-l ascult și că rezultatele vor veni. Și așa a fost. Mă gândeam să mă las pentru că simțeam că nu mai pot să joc la un nivel atât de înalt. Simțeam că mă plafonasem și că nu mai pot reveni după acea accidentare foarte urâtă la genunchi. Până la urmă, am ascultat de el, iar rezultatele au venit”, a adăugat jucătoarea de tenis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)