Sport
Perechea Raluca Olaru/Shahar Peer (România/Israel), cap de serie numărul 3, a acces, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Baku (Azerbaidjan), relatează Mediafax.
Olaru şi Peer au beneficiat în semifinale de abandonul cuplului Francesca Schiavone/Stefanie Voegele (Italia/Elveţia), în primul set, după 26 de minute de joc, când scorul era 4-3 pentru româncă şi israeliancă.
În finală, Raluca Olaru şi Shahar Peer vor întâlni perechea ruso-britanică Alexandra Panova/Heather Watson.
Premiul pentru câştigarea trofeului la dublu este de 12.300 de dolari şi 280 de puncte WTA. Învinsele din finală vor primi 6.400 de dolari şi 180 de puncte WTA.
Turneul de la Baku este dotat cu premii în valoare totală de 250.000 dolari.