Tenis: Rafael Nadal a dat-o în judecată pe Roselyne Bachelot, fostul ministru francez al Sportului, pentru defăimare
Rafael Nadal a dat-o în judecată pe Roselyne Bachelot, fostul ministru francez al Sportului, după ce acesta a stat departe de terenul de tenis din cauză că ar fi fost depistat pozitiv la un test antidoping.
Nadal a anunţat oficial că a acţionat-o în judecată pe Roselyn Bachelot, fost ministru al Sănătăţii şi Sportului în guvernul francez în perioada 2007-2010, informează Mediafax.
"O voi acţiona în judecată pe doamna Bachelot pentru comentariile făcute în luna martie a acestui an, în timpul programului de televiziune, Le Grand 8. În acest fel, nu încerc să-mi apăr doar integritatea şi imaginea de sportiv, dar şi valorile pe care mi le-am apărat în toată cariera. Vreau să evit ca personajele publice să mai facă în presă declaraţii false despre un sportiv.", se arată în comunicatul jucătorului de tenis, Rafael Nadal.
Roselyne Bachelot, fost ministru al Sănătăţii şi Sportului în guvernul francez, anunţa în luna martie care a fost de fapt cauza pentru care jucătorul Rafael Nadal a stat departe de tenis timp de şapte luni.
"Ei nu fac publice controalele pozitive din tenis şi îi învaţă pe jucători să ia o pauză de recuperare după aşa-zisele accidentări. Noi ştim că faimoasa accidentare de 7 luni a lui Rafael Nadal a fost de fapt motivul ascunderii unui test anti-doping pozitiv. De multe ori, atunci când timp de câteva luni nu mai vedeţi un jucător de tenis în circuit, înseamnă că acela fost testat pozitiv", a fost declaraţia făcută în presa franceză de Roselyn Bachelot.