Tenis: Irina-Camelia Begu s-a calificat în semifinalele de dublu ale turneului de la Seul
Perechea Lara Arruabarrena/Irina-Camelia Begu (Spania/România) s-a calificat, miercuri, în semifinaelele turneului de la Seul, relatează Mediafax.
Begu și Arruabarrena a obținut calificarea după ce a învins cu scorul de 6-2, 6-2, cuplul Alexandra Panova/Heather Watson (Rusia/Marea Britanie).
Calificarea în semifinale este recompensată cu 110 puncte WTA şi un premiu total de 4.950 de dolari.
În penultimul act al competiţiei, Begu şi Arruabarrena vor evolua împotriva echipei învingătoare în meciul Maria Kirilenko/Yanina Wickmayer (Rusia/Belgia) – Xinyun Han/Christina Mchale (China/SUA).
Turneul de la Seul este dotat cu premii în valoare totală de 500.000 dolari.