Tenis: Andreea Mitu s-a calificat în primul tur la Wimbledon. Aceasta este cea mai mare performanță din carieră

Tenis: Andreea Mitu s-a calificat în primul tur la Wimbledon. Aceasta este cea mai mare performanță din carieră
Foto: replicaonline.ro

Andreea Mitu s-a calificat, joi, în primul tur al turneului de la Wimbledon, aceasta fiind cea mai mare performanță din cariera sa, relatează România Liberă.

În turul al treilea al calificărilor, Andreea Mitu, locul 214 WTA, a învins-o pe americanca Irina Falconi, locul 173 WTA, cu scorul de 6-2, 6-7 (0), 6-2.

Până în prezent, Mitu a câștigat opt titluri ITF la simplu şi tot atâtea la dublu, iar cea mai bună clasare a fost locul 163, în februarie 2013.

Calificarea pe tabloul principal îi va aduce Andreei Mitu 40 de puncte WTA şi un premiu de 27.000 de lire sterline (aproximativ 45.000 de dolari). Suma reprezintă o treime din premiile câștigate în carieră, 133.000 de dolari.

Mitu le-a învins în primele două tururi de calificare pe Luksika Kumkhum (Thailanda), cap de serie numărul 12 şi poziţia 126 în ierarhia mondială, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4, în runda a doua şi pe americanca Sachia Vickery, locul 186 WTA, cu scorul de 7-5, 7-6 (8).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`