Antrenorul român Cosmin Olăroiu a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare de Tribunalul din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, în urma conflictului cu fosta sa echipă, Al Ain.
În plus, acesta trebuie să plătească o amendă de 21.000 de dirhami (aproximativ 4.000 de euro).
Olăroiu a avut unele declarații ironice la adresa conducătorilor celor de la Al Ain, iar aceștia au depus o plângere penală împotriva românului.
Tehnicianul are și un litigiu pe plan sportiv cu gruparea din Emiratele Arabe Unite, cele două părți judecându-se la TAS.
Cosmin Olăroiu este acuzat că ar fi semnat cu Al Ahli, deși avea încă o înțelegere cu Al Ain.
Cea mai mare pedeapsă pe care putea s-o primească Cosmin Olăroiu era expulzarea din Emiratele Arabe Unite, mai scrie Gazeta Sporturilor.