Tecău și Mîrnyi au pierdut proba de dublu în optimile de finală de la Wimbledon
Românul Horia Tecău și bielorusul Max Mîrnyi au pierdut, luni, în optimile de finală de la Wimbledon, în cinci seturi, în fața cuplului croato-brazilian format din Ivan Dodig și Marcelo Melo. Scor final: 6-7, 2-6, 6-4, 6-2, 6-4.
Tecău şi Mîrnyi s-au impus în primele două seturi cu 7-6 (6), 6-2, dar Dodig şi Melo au făcut break în setul al treilea exact când aveau nevoie pentru a se impune cu 6-4. În setul al patrulea, Tecău şi Mârnyi au ratat mai multe şanse de break în start, după care au cedat de două ori serviciul şi au pierdut cu 6-2.
În setul decisiv, Horia şi Mîrnyi au salvat două mingi de meci la 5-3 pentru adversari, cu două retururi fabuloase, apoi însă, Horia şi-a pierdut din nou serviciul în setul decisiv, iar Dodig şi Melo n-au mai ratat a treia minge de meci.
Pentru performanţa reuşită la Wimbledon, Horia Tecău şi Max Mirnîi vor primi un cec în valoare de 20.000 de lire sterline.