Tatăl Mihaelei Cambei, despre victoria olimpică la haltere a fiicei sale. „Toți îi ziceau «țăranca din Dofteana»”

Tatăl Mihaelei Cambei, despre victoria olimpică la haltere a fiicei sale. „Toți îi ziceau «țăranca din Dofteana»”

Mihaela Cambei, tânăra de 21 de ani care a cucerit argintul olimpic la proba de haltere de la Paris, a adus bucurie în Doftana, județul Bacău. După victoria de la Paris, tatăl sportivei a povestit călătoria fetei sale în acest sport.

Mihaela mai are un frate care îi urmează pasiunea pentru haltere

Familia Cambei are trei copii. „Fata cea mare, de 24 de ani, e măritată, la casa ei. Apoi vine Mihaela și mai e Lucian, cel mic, 16 ani. Face tot haltere, vine tare din urmă. E tot la CSM Onești și la lotul de tineret de la Bistrița. Iar de la fata cea mare am un nepoțel, care e tot la haltere!”.

„Am văzut finala acasă, cu soția și prietenii. A fost o nebunie”, spune Florin Cambei, fost agent de pază, care se recomandă, sincer, drept „tractorist”. „Nu e nicio rușine să faci muncile câmpului. Am un tractor și lucrez terenurile oamenilor. Cosesc, arat, semănat, tot ce este nevoie”, explică bărbatul într-un interviu pentru Libertatea.

„Mihaela n-a avut timp de muncile câmpului. A fost selectată când avea 10 ani, iar de atunci antrenorii ei au fost Gheorghe și Cristina Maftei, tată și fiică. Cristina a fost la Paris în calitate de arbitră internațională”, a povestit tatăl Mihaelei Cambei.

Care a fost parcursul sportivei la haltere

„De ce haltere? E o poveste mai lungă. A fost o selecție la școală… Noi am crezut, inițial, că merge la gimnastică. Mai târziu am aflat despre ce e vorba. Au zis că are picioarele și brațele puternice… Sincer, aveam și eu o nebuneală. Amenajasem o mică sală în casă, făceam flotări, genuflexiuni, cu fetițele lângă mine… Poate așa i-am dat microbul”, explică Florin Cambei. Mama Mihaelei a protestat la început, spunând că nu este sport pentru fete.

Vicecampioana a fost accidentată înainte de Jocurile Olimpice

„Era accidentată dinainte de concurs. Cu o săptămână înainte să plece la Paris, la un antrenament, a scăpat mâna la o ridicare și a avut mari probleme la cot. A făcut injecții, masaje, ce presupune recuperarea. Mi-a zis însă că poate, deși are dureri! Când am văzut-o, la penultima încercare de la concursul olimpic, m-am speriat. Dar s-a terminat cu bine”, povestește Florin Cambei.

„Și în Argentina a concurat accidentată. Atunci a fost mai grav, la umăr. A strâns din dinți”, a povestit tatăl vicecampioanei. Mihaela Cambei este cetățean de onoare al comunei Doftana din 2023 și este legitimată de 11 ani la CSM Onești.

Mihaela Cambei a fost victima bullyingului

Mihaela, care a absolvit Liceul Sportiv din Onești, a depășit momente dificile în carieră. Cel mai greu: „Bullyingul, cum se zice acum”. „A avut probleme la Onești, toți îi ziceau că e țărancă din Dofteana. Plângea când venea acasă! A vrut să renunțe, i-am spus că trebuie să treacă singură peste asta. Viața e grea… A înțeles, sărăcuța! Cei de la CSM Onești și noi am convins-o că trebuie să continue”, spune Florin Cambei.

„După ce a obținut rezultate, a lăsat școala pe planul doi. Dar se va înscrie la Facultatea de educație fizică. Mai are mulți ani de carieră în față, dar cred că, la final, va rămâne tot în sport”, insistă părintele.

„Să știți că mi-e frică cu dopajul. Invidia e mare”

Florin Cambei e la curent cu problemele cu dopajul pe care halterele românești le-au avut de-a lungul timpului. „În ea și în antrenorii de la Onești, cu care lucrează de 11 ani, am cea mai mare încredere. De altceva mi-e frică. Invidia e mare. I-am zis să fie atentă, să nu-i pună cineva ceva dubios în farfurie. Să fie cu ochii-n patru”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)