Atacantul selecționatei Spaniei, Alvaro Morata, a fost protagonistul unui moment imediat după semifinalei disputată între Furia Roja și Franța, la Campionatul European de Fotbal, EURO 2024.
Victoria împotriva naționalei lui Deschamps a bucurat suporterii spanioli, care nu au mai ținut cont de nicio regulă și au sărit gardurile pentru a intra pe teren. Stewarzii au încercat să îi îndepărteze pe fani, însă aceștia au fost depășiți numeric, potrivit gsp.ro.
Atacantul naționalei Spaniei a fost lovit de unul dintre membrii securității, care s-a împiedicat din greșeală de el. Morata s-a arătat vizibil afectat de „accident”, ținându-se de piciorul lovit. Presa din Spania a relatat ulterior că atacantul iberic nu a fost rănit grav și va putea evolua în finala care se va disputa pe 14 iulie, la Berlin.
Spania își așteaptă rivala în finala de duminică. În această seară, Olanda și Anglia se vor înfrunta de la ora 22:00, la Dortmund.
„Am văzut o notă de geniu de la un fotbalist de care trebuie să avem grijă cu toții (n.r. – Lamine Yamal). Mi-aș dori să lucreze cu aceeași smerenie, să-și rămână cu picioarele pe pământ, să păstreze aceeași maturitate de care dă dovadă pe teren. În esență, mă bucur că este în echipa noastră, este spaniol și sperăm să ne bucurăm de el în anii următori”, a declarat Luis de la Fuente, selecționerul Spaniei.