Suporterii marocani au făcut dezastru pe străzile Spaniei, după calificarea istorică în sferturile Cupei Mondiale. Poliția spaniolă a intervenit în forță (VIDEO)

Publicat: 07 12. 2022, 10:14
Actualizat: 07 12. 2022, 10:15
Foto: captură video B1 TV / Twitter @ Puntual24h

Meciul dintre Spania și Maroc de la Cupa Mondială din Qatar, încheiat cu calificarea selecționatei nord-africane în sferturile competiției, s-a soldat cu manifestări violente. Fanii marocani au făcut dezastru pe străzile din Regatul iberic și doar intervenția forțelor de ordine a reușit să calmeze mulțimile furioase, a relatat Ștefan Pășcuță, miercuri dimineață, la Știrile B1 TV.

Optimea de finală dintre Maroc și Spania a fost tranșată la loviturile de departajare, după 0-0 în 120 de minute, cu selecționata nord-africană calificându-se în premieră în sferturile Cupei Mondiale.

Haos pe străzile Spaniei după calificarea Marocului în sferturile Cupei Mondiale

Suporterii marocani au sărbătorit victoria cu violență. Au ieșit pe străzile Spaniei în grupuri mari, înarmați cu materiale pirotehnice pe care le-au folosit să se apere de oricine a încercat să îi oprească.

Mai multe echipaje ale poliției spaniole au intervenit în forță pentru a calma spiritele, însă fanii Marocului nu s-au lăsat alungați prea ușor.

Într-un final, forțele de ordine au fost nevoite să folosească tunuri cu apă.