Suporterii lui CSA Steaua și-au exprimat nemulțumirea față de situația echipei încă de la primul meci jucat în actualul sezon din Liga 2, iar unul dintre cei vizați de nemulțumirea ultrașilor a fost chiar ministrul Apărării, Vasile Dîncu, căruia i-au cerut demisia.
„Roș-albaștrii” au ratat promovarea în sezonul trecut cu toate că se clasaseră pe loc de baraj și, cel puțin deocamdată, nu au drept de promovare nici în actuala stagiune. În aceste condiții, ultrașii au transmis mesaje clare conducerii la partida disputată marți seară pe Stadionul Ghencea, împotriva lui Metaloglobus, scor final 1-1.
Mai multe grupuri din Peluza Sud s-au adunat la Tribuna I și au protestat la adresa conducerii. În unul dintre mesaje, fanii au cerut mai multe demisii, iar unul dintre cei vizați a fost ministrul Vasile Dîncu.
Au existat și mesaje mai amenințătoare: „N-am scăpat de Gigi ca să dăm de voi / Ori vă faceți treaba, ori va fi război”.