"SUNTEM ȘOCAȚI!" Un suporter dinamovist de 18 ani A MURIT după ce a fost lovit cu sticla în cap la finalul meciului cu Steaua (FOTO)
Un suporter dinamovist de 18 ani a murit miercuri după ce a fost lovit cu o sticlă în cap la finalul meciului cu Steaua, care a avut loc sâmbătă.
Băiatul, susținător al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, ar fi fost lovit cu o sticlă în cap de către un susţinător al formaţiei rivale, informează Mediafax.
Adrian Daniel Matei, din Bucureşti, şi-a pierdut viaţa, miercuri, la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, acolo unde se afla în comă. Potrivit medicilor, tânărul a suferit un hematom cerebral sever.
foto: facebook.com
În acest moment nu există informaţii despre presupusul agresor, iar Poliţia nu a putut oferi informaţii despre caz, întrucât nu a sesizat nimeni acest incident.
"Se întorcea de la meci cu un prieten şi s-a băgat să ajute un alt fan al lui Dinamo care era bătut de stelişti. Atunci a primit o sticlă în cap, l-au dus la spital în comă şi a murit azi”, a spus un apropiat al victimei.
Potrivit informaţiilor obţinute până în prezent, Institutul de Medicină Legală a trimis o echipă la spitalul Sf. Pantelimon pentru a ridica trupul victimei în vederea efectuării autopsiei.
Adrian Daniel Matei era jucător de hochei pe iarbă la echipa CS Antilopa şi elev în clasa a 12-a la Liceul Anghel Saligny.
Dinamo Bucureşti a oferit un punct de vedere ca urmare a tragicului eveniment, prin vocea directorului sportiv Ionel Dănciulescu.
”Clubul Dinamo este şocat că în România acestor zile astfel de drame pot avea loc. Ne exprimăm întreaga compasiune şi sincerele noastre condoleanţe familiei celui dispărut în aceste circumstanţe tragice. Cerem cu fermitate autorităţilor statului să-şi facă datoria şi să-i prindă cât mai repede pe autorii acestei crime, cerem dreptate! Suntem şocaţi că încă se mai pot produce astfel de drame şi că unele subspecii umane sunt capabile de astfel de fapte”.