Cristina Neagu s-a declarat complet dezamăgită după înfrângerea surprinzătoare a României în fața Cehiei în optimile de finală a Campionatului Mondial de Handbal Feminin.
"Sunt tristă, sunt frustrată, sunt dezamăgită. Au trecut multe ore de la meci, dar nu mi-am revenit. Mă afectează mult lucrul acesta pentru că am simțit că avem o atmosferă foarte bună la echipă și că puteam mai mult. Din păcate cred că ne-a fost frică să visăm mai la mai mult", a precizat Neagu.
Liderul acestei generații de handbaliste, de trei ori câștigătoare a trofeului de cea mai bună handbalistă din lume, Cristina Neagu, a făcut o analiză asupra felului în care s-a desfășurat turneul final pentru tricolore.
"Eu am încercat de fiecare dată să-mi fac datoria cât pot de bine pentru echipa națională și cred că am făcut-o și de data aceasta. Acest sistem eliminatoriu pune foarte mare presiune pe echipă, acest lucru l-am simțit imediat în vestiar, la încălzire. În timpul meciului am încercat să vorbesc cu fetele, dar este greu să schimbi ceva în momentele acelea. Am jucat cu frică, știu că lumea vorbește de ratări, însă cred că echipa nu a fost la fel de relaxată ca în meciurile din grupă și asta a fost problema", a spus Cristina Neagu, la revenirea în țară, conform Digi24.
Interul stânga al naționalei a precizat că apărarea a fost punctul slab al echipei naționale, fiind vizibil încăm din meciurile din grupă că se primeau prea multe goluri.
"Din punctul meu de vedere, apărarea a fost marea problemă a naționalei la toate meciurile de la acest turneu, am spus-o și dupa al doilea meci, că nu poți să primești 30 de goluri și să încerci să dai cu unul mai mult ca să câștigi meciul. Așa ceva este foarte greu, s-a dovedit încă o dată. Este o echipă în reconstrucție și în momentele importante se vede lipsa de experiență. Jucând împotriva Cehiei, eram echipa favorită, mai bine cotată, întâlneam unul dintre cele mai slabe adversare, probabil și acesta a fost un stres în plus pentru noi. Cehia a jucat fără niciun fel de presiune, a fost relaxată, pe final a preluat conducerea și ne-a bătut în modul în care ne-a bătut", a mai spus liderul naționalei României.