“Sunt copleşită de emoţii”. Cristina Neagu, PRIMA REACȚIE după ce a fost numită pentru a treia oară în carieră cea mai bună handbalistă din lume

Publicat: 16 03. 2017, 21:46

Cristina Neagu a declarat că este extrem de emoționată și fericită după ce a fost desemnată pentru a treia oară în carieră cea mai bună jucătoare din lume.

Românca a mai fost numită cea mai bună din lume și în 2010, dar și în 2015, iar confirmarea că și anul trecut a fost cea mai bună nu poate decât să o facă mândră.

"Sunt copleşită de emoţii, acest titlu, al treilea, a venit mai repede decât mă aşteptam. Nu am avut acea siguranţă de la finalul lui 2015, când am avut performanţe extraordinare. Atunci aveam nevoie doar de confirmarea oficală. Anul ăsta am stat cu emoţii, deşi ştiam că am şansele mele.

Bucuria mea e că am reuşit a treia oară să fiu aleasă cea mai bună handbalistă a lumii. Sunt fericită că voi primi premiul alături de Karabatic. Aştept să-l primesc şi pe cel din 2015, pentru că încă nu l-am primit, a spus Cristina Neagu, potrivit DigiSport.