Suma câștigată de Sorana Cîrstea după calificarea în semifinalele Miami Open. Românca a urcat zeci de poziții în clasamentul WTA
Sorana Cîrstea a obținut o victorie mare în fața numărului 2 mondial, bielorusa Aryna Sabalenka, și s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000 de la Miami, iar parcursul i-a asigurat o urcare de 33 de poziții în clasamentul WTA, potrivit GSP.ro.
Sorana Cîrstea a urcat 33 de poziții în clasamentul WTA
În clasamentul live, românca are 1.218 puncte și este pe locul 41, dar va urca până pe 28 dacă trece și adversara din semifinale (câștigătoarea sfertului dintre Alexandrova, locul 18 mondial, și Petra Kvitova, locul 12 mondial).
Mai mult, dacă merge până la capăt și cucerește primul titlu WTA 1000 din carieră, Sorana va ajunge la un total de 1.828 de puncte și va urca până pe 20 în ierarhia mondială, întrecând-o astfel pe Simona Halep.
Calificarea în semifinale i-a asigurat Soranei un cec de 352.000 de dolari, dar un loc în finală presupune un premiu de 662.000 de dolari, iar campioana va fi recompensată cu 1.262.000 dolari.
Românca este la al doilea turneu WTA 1000 consecutiv la care joacă măcar sferturi, fază în care părăsea Indian Wells după o înfrângere cu liderul mondial, Iga Swiatek, și traversează probabil cel mai bun moment al său din acest an ca formă sportivă.
Pe lângă victoria cu Sabalenka din sferturi, 6-4 / 6-4, Sorana Cîrstea obținuse o victorie răsunătoare și în turul II de la Miami Open, cu numărul 4 mondial, Caroline Garcia, 6-2 / 6-3