La o zi după meciul pierdut de Steaua cu Rapid, 0-1, mai mulţi stelişti, printre care Chipciu, Tănase, Iancu, Rusescu, Latovlevici şi Guillherme, au fost prezenţi la pretrecerea organizată de Alex Bourceanu cu ocazia împlinirii a 12 ani de când este alături de soţie.
La evenimentul organizat la un restaurant din zona Pieţei Aviatorilor a fost prezent şi Laurenţiu Reghecampf, alături de soţia sa, Anamaria Prodan, dar nu şi actualul antrenor al echipei din Ghencea, Costel Gâlcă, scrie Digisport.
Din păcate pentru cei prezenţi, evenimentul s-a încheiat cu un scandal în care a fost implicat proaspătul stelist Gabriel Tamaş, cunoscut pentru astfel de ieşiri în decor. Fratele lui Alex ar fi intrat într-un conflict verbal cu Tamaş, iar de aici până la bătaie nu a mai fost decât un pas. Normal, mai mulţi dintre colegii lui Tamaş au intervenit să aplaneze conflictul, dar nu au avut succes, ba din contră.
Cei mai şifonaţi ar fi ieşit câţiva dintre invitaţii din Galaţi ai lui Alex Bourceanu, care au vrut chiar să depună plângere la Poliţie. Pentru a evita un scandal şi mai mare, aceştia au renunţat la idee, pentru a proteja clubul