Ștefania Dobre, medalie de argint la judo, la Jocurile Olimpice de Tineret din China

Publicat: 18 08. 2014, 19:33

România a luat prima medalie la Jocurile Olimpice de Tineret din China. Judoka Ștefania Dobre a câștigat medalia de argint la categoria 63 kilograme.

În finală, Ștefania Dobre a fost învinsă de unguroaica Szabina Gercsak.

Până în ultimul act al competiţiei, Dobre a trecut de sportivele din Marea Britanie, Ucraina şi Canada.

În concursul de judo de la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing participă 103 sportivi care luptă la 8 categorii, patru feminine și patru masculine.