Primele imagini explicite cu intervenţia în forţă a jandarmilor în timpul meciului Steaua – Rapid din Liga 4 (VIDEO)

Primele imagini explicite cu intervenţia în forţă a jandarmilor în timpul meciului Steaua - Rapid din Liga 4 (VIDEO)

Meciul dintre CSA Steaua şi Academia Rapid din Liga 4, la care au asistat peste 30.000 de spectatori, a fost marcat de violenţe extreme în care actorii principali au fost atât cele două galerii, cât şi jandarmii care au intervenit în forţă la final şi au evacuat galeria stelistă.

Asociația Steliștilor 1947 a încărcat un videoclip în care, cu câteva minute înaintea fluierului final, jandarmii evacuează două sectoare ale Peluzei Sud. Forțele de ordine utilizează gaze lacrimogene, în ciuda lipsei de opoziție din partea fanilor.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Imaginile de mai sus reprezintă ultima parte a conflictului dintre forțele de ordine și ultrașii steliști. Primul episod a avut loc în minutul 20, când persoane din cele două galerii și-au împărțit pumni la Tribuna a 2-a.

Ultima parte a conflictului a pornit odată cu golul de 3-1 marcat de Rapid, când un ultras giuleştean a fugit direct la peluza stelistă pentru a îşi manifesta bucuria, iar steliştii au încercat la rândul lor să pătrundă pe gazon pentru a îl bate, dând naştere astfel conflictului cu jandarmi care s-a sfârşit cu evacuarea peluzei Sud cu gaze lacrimogene.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`