Sportiva americană Kate Hansen, la Soci: „Un lup în holul meu?” (VIDEO)

Publicat: 20 02. 2014, 13:10
Foto: B1 Tv

Sportiva americană Kate Hansen a trăit o experiență înfricoșătoare în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci.

Sportiva a observat cum pe holul hotelului în care era cazată în Satul Olimpic se plimba nestingherit un lup.

Kate Hansen a postat pe YouTube un clip cu lupul surprins în holul clădirii.

„Un lup în holul meu?”, a scris ea și pe contul de Twitter.

Cu doar o zi înaintea începerii Olimpiadei de iarnă de la Soci, jurnaliștii acreditați la eveniment au publicat pe Twitter imagini cu gafele organizatorilor.

Astfel, deși Olimpiada a „înghițit” deja peste 46 de miliarde de dolari, condițiile de cazare pentru străini lasă în continuare de dorit.

Delegația jurnaliștilor americani de la CNN a anunțat pe Twitter că din cele 11 camere rezervate la hotel, doar una singură este disponibilă.

Alți ziariști au descoperit că unele hoteluri sunt încă în faza de construcție, cu o zi înaintea începerii Jocurilor Olimpice.

Doar şase din cele nouă hoteluri pregătite pentru vizitatori erau finalizate cu o zi înainte de începerea JO, însă detaliile – precum lipsa apei sau apa murdară, a becurilor, a clanţelor sau chiar a recepţiei – lasă mult de dorit, notează presa străină.

De asemenea, jurnaliștii au găsit în repetate rânduri gunoaie în mâncare.

Cheltuielile au înregistrat un nivel record: 1.500 miliarde de ruble, adică peste 46 miliarde de dolari.

Lup văzut în Satul olimpic de la Soci