În lumea sportului, dreptul la o a doua șansă există în foarte multe cazuri. În lumea tenisului, o mulțime de jucători au revenit în elită când aventura lor în circuit părea ca și încheiată.
La fel s-a întâmplat și în cazul lui Caroline Wozniacki, care a stat departe de sportul de performanță timp de 3 ani și jumătate, nu unul, cât a adunat Halep, deocamdată, în așteptarea verdictului de la Sport Resolutions.
Marți seară, Rogers Cup 2023 a avut un meci cu adevărat special, în turul I, pentru că duelul Caroline Wozniacki (fără clasament) – Kimbery Birrell (Australia, 25 de ani, 115 WTA) a fost primul meci pentru sportiva din Danemarca după 1.293 de zile, scrie Adevărul.ro.
Daneza – a apărut pe tablou datorită unui wild-card primit de la organizatori – „a măturat“ cu adversara ei, aflată la meciul cu numărul 53 doar în acest an: 6-2, 6-2 după o oră și 38 de minute.
„Sunt fericită şi puţin obosită, dar a fost distractiv să fiu din nou acolo, pe terenul central, jucând în faţa unei mari mulţimi. Sunt încântată că am putut câştiga primul meu meci în trei ani şi jumătate”, a declarat Caroline, după o victorie surprinzătoare.