Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) a luat o decizie care a șocat lumea fotbalului.
Forul a anunțat că va rupe unilateral contractul cu producătorul german de echipament sportiv Adidas, înţelegere scadentă abia în 2026.
„(Contractul cu Adidas) nu a întrunit criteriile de legalitate, transparenţă şi echitate, pe care RFEF le consideră minimum acceptabile”, acuză Federația Spaniolă, potrivit news.ro.
Compania germană s-a apărat menţionând că, în cei peste 35 de ani de colaborare, a prestat cele mai bun servicii şi a oferit cea mai bună calitate forului spaniol şi că nu există motive de reziliere.
„Adidas doreşte continuarea colaborării până la expirarea perioadei convenite (n.r. – 31.12.2026) şi, dacă va fi nevoie, va lua măsurile necesare pentru a-şi apăra drepturile”, au precizat nemții, într-un comunicat.
Ruperea contractului semnat în 2015 va presupune, cel mai probabil, plata unor despăgubiri din partea RFEF.
Forul spaniol colabora cu Adidas din 1992.
Federația a început deja demersurile pentru găsirea unui nou partener tehnic, contactând în acest sens producătorii Puma și Zara.