Spania luptă pentru a-și apăra titlul câștigat în urmă cu patru ani. Un prim pas, victorie în meciul de debut de la EURO contra Cehiei

Publicat: 13 06. 2016, 17:53

Spania a făcut un prim pas în a-și apăra titlul european obținut în urmă cu patru ani la EURO și a câștigat cu 1-0 confruntarea cu Cehia.

Partida Spania-Cehia a fost prima din ziua a patra a Campionatului European care are loc anul acesta în Franța.

După o primă repriză în care au dominat, ibericii nu au reușit să dechidă și scorul.

Morata a avut o primă ocazie a meciului, însă nu l-a putut îninge în careul mic pe mult experimentatul Petr Cech.

Acesta i-a stat în cale atacantului lui Juventus și în minutul 29, atunci când Morata a ratat din nou o ocazie importantă a meciului.

În finalul primei reprize, Jordi Alba putea deschide scorul, însă Cech și-a demonstrat încă o dată abilitățile de mare portar.

Repriza secundă a decurs asemenea celei aterioare, ocaziile mari le-au aparținut spaniolilor, cehi făcându-și însă și ei simțită prezență mai mult decât în prima parte.

Hubnik i-a pus probleme lui De Gea, pentru ca mai apoi Cesc Fabregas să scoată o minge de pe linia porții.

Singurul gol al partidei a fost marcat de Pique, jucătorul Barcelonei marcând cu o lovitură de cap după o centrare de la Iniesta.

Spania a făcut un pas important în urma victoriei în fața cehilor.

Campioană a ultimelor două ediții, Spania se poate lăuda cu nouă victorii și trei egaluri în ultimele 12 meciuri de la EURO.

Două meciuri vor mai avea loc luni la EURO. Ibrahimovic intră în scenă în meciul pe care țara sa, Suedia îl va juca în compania Irlandei, pentru ca de la ora 22.00, un alt meci tare să-i bucure pe iubitorii fotbalului. Belgia și Italia își vor da întâlnire în ultimul meci al zilei.