Elisabeta Sandu, soţia preşedintelui FRF, Mircea Sandu, a împrumutat Gloria Bistriţa cu 400.000 de euro, iar Dumitru Dragomir i-a returnat banii din drepturile TV. Potrivit gsp.ro, informaţia apare în dosarul dezafilierii Craiovei, operaţiune cercetată de DNA.
Hârtia provine de la Ligă, spun surse judiciare, care afirmă că un angajat LPF a depus la dosar acest document prin care se motivează de ce din drepturile TV cuvenite Gloriei Bistriţa o sumă de 400.000 de euro a fost vărsată în contul Lisei Sandu. Împrumutul ar fi fost făcut pe 18 septembrie 2009.
“Se pare că stingerea prin sumele din drepturile TV a unor datorii ale cluburilor este o practică des întîlnită. Asta s-a întîmplat şi în cazul împrumutului oferit de soţia lui Sandu clubului Gloriei Bistriţa”, a declarat un angajat LPF care a văzut documentul, citat de sursa precizată.
Jean Pădureanu, președintele Gloria Bistrița, a confirmat informaţia într-o intervenție telefonică la Ştirile B1 TV: „Din câte îmi amintesc, confirm că am luat acest împrumut cu chitanță de încasare la club, cu contract de împrumut și restituirea lor tot cu acte din contabilitatea clubului.”
Pădureanu a explicat că, în loc ca banii să fie virați la club, s-a semnat un document să fie trimiși unde era el dator.
“Au fost din drepurile Gloriei Bistrița nu din drepturile altcuiva”, a mai spus președintele Gloriei Bistriţa.
Pădureanu consideră că informația apare în dosarul dezafilierii Universității Craiova în urma unei reclamații făcute de conducerea Craiovei, în speranța ca împrumutul să fie însoțit și de comisioane sau dobânzi. În plus, Jean Pădureanu nu se teme de speculații din moment ce, spune el, are acte doveditoare.
“Una e speculația și una sunt actele (…) Avem chitanța de încasare, contractul de încasare și restituirea”, a spus Pădureanu.
Președintele Gloria Bistrița nu a fost încă solicitat să apară la audieri în dosarul amintit, dar, spune el, împrumutul nu a avut nicio legătură cu soțul Lisei Sandu.
“Eu am o relație destul de apropiată cu doamna Lise de peste 30 de ani, de când era căsătorită cu altcineva. Nu are nicio legătură cu soțul”, a fost explicația lui Pădureanu.