Au trecut 7 luni de la moartea fotbalistului Daniel Prodan. Fostul component al “Generaţiei de Aur” a plecat dintre noi cu o mare durere în suflet.
Acesta s-a simțit trădat de oameni pe care îi considera frați. Potrivit cancan.ro, Daniel Prodan avea de recuperat o sumă foarte mare de bani de la Anton Doboş, fost coleg la Steaua. Circa 40.000 de euro.
Toni a suferit, în 2008, un grav accident de circulaţie, iar medicii erau sceptici în privinţa şanselor sale de supravieţuire. Georgiana, soţia lui s-ar fi dus la Didi şi i-ar fi cerut toţi banii cash pe care îi avea în casă.
După ce Toni s-a făcut bine, familia acestuia a uitat de datorie.
“Nu mi-ai dat niciun nimic! Ce vrei de la mine?”, ar fi fost reacţia femeii, scrie sursa citată.
Astfel, Didi a murit la finele anului treut, supărat că și-a lăsat familia fără ajutor și dezamăgit de cel pe care îl credea prieten.
În ziua inmormântării, soția lui Marius Lăcătuș i-a promis soției lui Daniel Prodan că îi va recupera banii într-o zi.
Sunată de cancan, aceasta a spus că nua reușit, dar că nu se dă bătută.
“Din păcate, nu am reuşit să recuperez nimic. Păi s-au mutat la Timişoara. Nu am reuşit să iau legătura cu familia Doboş nici telefonic, nici prin apropiaţi. Dar nu o să mă las, nu cedez. Am făcut o promisiune şi voi face tot posibilul să mă ţin de cuvânt. O datorie trebuie plătită. Ăştia sunt oamenii, ce poţi să le faci? Soţiei lui Didi îi este foarte greu, nu-ţi revii aşa uşor din şoc. Are doi copii şi se concentrează pe creşterea lor”, a spus Mariana Lăcătuş.