Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la Tianjin
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 101 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Tianjin (China), relatează Mediafax.
Cîrstea a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-2, după o oră şi 11 minute, pe Magda Linette (Polonia), poziţia 146 în ierarhia mondială.
În turul doi, Sorana Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Andrea Hlavackova (Cehia), locul 174 WTA, şi Monica Puig (Puerto Rico), cap de serie numărul 7 şi poziţia 63 în clasamentul mondial.
Pentru calificarea în turul doi la Tianjin, Cîrstea va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 3.310 dolari.
Turneul de la Tianjin este dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari.