Lovitură dură pentru echipa de Fed Cup a României! După 12 ani de prezență sub tricolor, Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din Fed Cup fără a invoca un motiv pentru acest lucru.
„După 12 ani de jucat pentru România, a venit momentul să îmi anunţ oficial retragerea din echipă naţională de Fed Cup. La 16 ani şi 14 zile am jucat primul meci, fiind şi astăzi cea mai tânără debutantă din istoria ţării noastre. Am reprezentat cu mândrie şi onoare tricolorul de fiecare data când am avut ocazia. Simţ că mi-am făcut datoria şi acum este momentul să predau ştafetă noii generaţii. Aş vrea să mulţumesc cu această ocazie colegelor de echipă, federaţiei, căpitanilor, antrenorilor şi celor care au pus umărul la succesul nostru! Dar mai ales românilor care m-au susţinut atât de frumos de-a lungul anilor”, a scris Cîrstea, pe Facebook.
Această decizie vine și după ce Sorana Cîrstea nu a fost introdusă pe teren de antrenorul Florin Segărceanu la ultimul meci desfășurat la Cluj-Napoca împotriva Elveției.
„Normal, mă aşteptam să joc, aceasta era prima idee, având în vedere că eram a doua, însă tot timpul am spus-o: căpitanul decide. Am venit la Fed Cup, nu a contat că am fost prima, a doua, a patra. Atât timp cât am fost sănătoasă, m-am prezentat şi m-am pus la dispoziţia căpitanului şi la dispoziţia echipei. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa. Dacă vrea să joc simplu, joc simplu, dacă vrea să joc dublu, joc dublu, dacă vrea să bat din palme, bat din palme. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa şi România”, declara atunci Sorana Cîrstea.
Sorana Cîrstea a jucat în total în 29 de meciuri în FED Cup, la simplu și la dublu, bifând 16 victorii și 13 înfrângeri.