Sorana Cîrstea o desființează pe Simona Halep: „România nu stă în ea”

Sorana Cîrstea o desființează pe Simona Halep: „România nu stă în ea”

Sorana Cîrstea a făcut o declarație incendiară, marţi, pe Aeroportul Henri Coandă, unde a spus că „România nu stă în Simona Halep”, care ratează meciul cu Canada din cauza unei accidentări, şi că poate face „3 echipe de Fed Cup”.

„România poate face trei echipe de Fed Cup, România nu stă în Simona Halep. Avem destule jucătoare şi cred că ar trebui să jucăm cu echipa pe care o avem. Toată lumea spune că putem face trei echipe de Grupă Mondială la Fed Cup, ceea ce e incredibil. Cred că ne-am tras una pe alta, iar în momentul ăsta tenisul feminin românesc trece printr-o perioadă excelentă şi va continua mult timp de acum înainte. Nu am avut niciodată în istoria tenisului românesc atâtea fete în top 100 şi de o valoare aşa de bună. Nu ştiu de ce tenisul merge aşa de bine dintr-o dată, pentru că, am spus, nu ne-a ajutat nimeni, ne-am tras una pe alta. Pot să zic că România are noroc pentru că nu a făcut prea multe pentru noi (n.r. – jucătorii de tenis)”, a spus Cîrstea înaintea plecării spre Cluj-Napoca, scrie Digisport.

Ea a menţionat că România este clar favorită în meciul cu Canada. „Pe hârtie este un meci abordabil în care pornim favorite şi în mod normal ar trebui să câştigăm fără probleme. Însă niciun meci nu seamănă cu altul, mai ales în Fed Cup unde valorile se egalizează. Dar e clar că pornim cu prima şansă. Sper să fie un hard mai rapid la Cluj, pentru că e suprafaţa mea preferată. Dar eu mă adaptez uşor şi cred că vor fi probleme. Pentru mine e prima oară când merg la Cluj, nu am fost niciodată. Dar toată lumea mi-a spus că e o atmosferă incredibilă acolo şi că sala e plină mereu. Sper să câştigăm primele trei meciuri şi să mergem mai departe”, a precizat Sorana Cîrstea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card