Sorana Cîrstea, în sferturi la Dubai după o revenire de senzație cu Donna Vekic. Croata servise pentru victorie

Publicat: 21 02. 2024, 15:49
Actualizat: 21 02. 2024, 15:54
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Rob Prange

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile turneului WTA 1000 de la Dubai, miercuri, după o victorie în fața croatei Donna Vekic.

Sorana Cîrstea, victorie cu Vekic la Dubai

Cîrstea (22 WTA) a tranșat partida cu Vekic (31 WTA) după două ore și 17 minute de joc, scor 3-6 / 6-3 / 7-5. Croata a condus cu 5-4 în decisiv și a servit pentru a închide meciul, dar românca a reușit să facă break și în cele din urmă să se impună.

Sorana venea după victoriile cu Veronika Kudermetova (19 WTA) și Sofia Kenin (55 WTA), fostă câștigătoare de Grand Slam.

O înfruntă în sferturi pe Marketa Vondrousova

Singura reprezentantă a României pe tabloul principal de la Dubai o va întâlni în sferturi pe Marketa Vondrousova (8 WTA), campioana en-titre de la Wimbledon. Conaționala noastră a învins-o pe sportiva din Cehia în 2023, la Miami.

Dacă va repeta succesul de pe hardul american, Sorana ar putea să o înfrunte în semifinale pe Elena Rybakina (4 WTA).