Componenta naţionalei de baschet femin a României, Sonia Ursu, va pleca săptămâna viitoare din țară, urmând să evolueze pentru două sezoane la formația coreeană Woori Bank Hansae, fiind prima baschetbalistă română ce va evolua în Asia. Anunțul a fost publicat vineri de către Federația Română de Baschet, care menționează că românca a fost curtată de mai multe universităţi americane, dar a decis să semneze cu clubul profesionist Woori Bank Hansae.
În final, decizia Soniei a fost influențată și de faptul că ea are cetățenie coreeană, tătăl ei fiind din această ţară.
”Inițial, trebuia să plec în SUA la o universitate. Mai exact, acesta era planul meu de când a început acest an și m-am pregătit intens pentru noul pas. Dar urma să încep cursurile și antrenamentele abia din semestrul al doilea, după luna decembrie, deoarece eu trebuia sa plec în Coreea de Sud ca să îmi iau cartea de identitate, având dublă cetățenie. Când am fost în vacanță în Coreea de Sud, lucrurile au luat o turnură de 180 de grade, în sensul că nici eu nu mă așteptam la o astfel de decizie. A fost o oportunitate, am profitat de ea și nutresc speranța că am ales bine.
Echipa cu care Sonia a semnat pe următoarele sezoane, Woori Bank Hansae, evoluează în liga profesionista WKBL, iar antrenorul principal, Park Myung Sool, a condus naţionala Coreei de Sud la JO din 2004.
„Pentru mine a fost, este şi va fi o onoare să joc pentru naţionala României. Chiar daca voi juca în Coreea de Sud, voi răspunde oricând cu mare plăcere la toate convocările echipei naţionale”, a mai declarat baschetbalista, care va pleca spre noua sa echipă în 5 octombrie.
La finalul aceleiaşi luni va începe şi meciurile oficiale cu noul său club.