Sondaj WTA: Simona Halep, văzută campioană la US Open în proporție de 30%
Simona Halep este văzută campioană la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, de peste 30 la sută dintre participanţii la un vot pe site-ul oficial al WTA.
Vizitatorii site-ului WTA au fost întrebați în ce fază cred că Simona Halep va ajunge la US Open, iar 30,23% au răspuns că o văd în finală, câștigând turneul, potrivit Mediafax.
Restul procentelor sunt împărțite astfel: finală – 29,01 la sută, semifinale – 19,34 la sută, sferturi de finală – 10,32 la sută, optimi de finală – 4,96 la sută, turul trei – 2,37 la sută, turul doi – 2,73 la sută şi primul tur – 1,04 la sută.
Tragerea la sorți de pe tabloul feminim va avea loc joi.