Societatea Fotbal Club Steaua Bucureşti a cerut în instanță anularea mărcii "Steaua"
Societatea Fotbal Club Steaua Bucureşti a cerut în instanță anularea mărcii „Steaua”, sub care s-a căștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, și care în prezent este folosită de Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti, informeaza Mediafax.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei. (Detalii AICI)
FC Steaua a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
De la decizia ICCJ, cele două părţi au avut mai multe întâlniri pentru a discuta despre condiţiile de utilizare a mărcii Steaua, fără a ajunge la un acord concret.
Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la sută din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă reprezentanţii grupării patronate de Gigi Becali au refuzat.