Paul Pogba (30 de ani) se confruntă în continuare cu problemele în cariera sa. După ce a trecut printr-o serie de accidentări, fotbalistul francez a primit o nouă lovitură. Mijlocașul de la Juventus a fost găsit pozitiv la testul antidoping.
După meciul cu Udinese, în care scorul a fost 3-0 în favoarea echipei lui, din prima etapă a campionatului italian desfășurat pe 20 august, fotbalistul francez, Paul Pogba, a fost supus unui test anti-doping, transmite Digisport.ro.
Potrivit informațiilor prezentate pe tuttomercatoweb.com, rezultatele analizelor probelor prelevate de la Paul Pogba au relevat o concentrație neobișnuită de testosteron în sânge.
Paul Pogba a fost testat antidoping, chiar dacă nu a jucat în meciul cu Udinese. Riscă o suspendare de până la patru ani, dar vor fi efectuate mai multe analize pentru a confirma rezultatele pozitive.
Recent, când a fost întrebat despre starea sa, francezul a admis că a avut o perioadă extrem de dificilă, înfruntând numeroase accidentări.
„Aceste ultime luni m-au făcut să cresc enorm, m-au făcut să înțeleg multe lucruri despre viață. Am îmbătrânit zece ani! Am îmbătrânit zece ani în șapte luni. Sunt un credincios, așa că acestea sunt etape și teste. Teste care m-au făcut să cresc, m-am maturizat și am învățat multe despre viață. Am învățat care sunt lucrurile importante. Deci, le-am luat foarte pozitiv și au fost ca un impuls pentru mine.
Capul, mentalul, controlează totul. Când nu ești bine psihic, corpul cedează. Cred că la baza tuturor acestor accidentări pe care le-am suferit a fost mentalul meu. Eram stresat, corpul meu era încordat. Aș spune chiar că a fost cel mai mare test din viața mea. După ce voi trece de toate acestea, va fi cea mai mare victorie a mea. Așa văd eu. Ești pregătit pentru orice după aceea”, a spus Pogba, în cadrul unui interviu.