Sloane Stephens moare după Game of Thrones: Ce spune victima Simonei din finala Roland Garros despre cel mai recent episod al seriei

Publicat: 05 05. 2019, 20:58

Sloane Stephens este jucătoarea de tenis care a făcut din celebrul Game of Thrones o obsesie, scrie digisport.ro. Astfel, într-un interviu pentru WTA Insider, sportiva americană a comentat „Bătălia pentru Winterfell” – ultimul episod din sezonul 8.,

„Multe s-au întâmplat şi, când am auzit-o pe Emilia Clarke (n.r. – actriţa care o interpretează în serial pe Daenerys Targaryen) că spune că episodul 5 va fi cel mai bun, mi-am zis «la naiba». Episodul 3 a schimbat cu totul ceea ce credeam eu că se va întâmpla. Aşa că acum păstrez tăcerea, nu mai zic nimic. Am vorbit deja să văd noul episod luni dimineaţă, mă voi scula devreme pentru a mă uita”, a spus Sloane Stephens.

În orice caz, al treilea episod al sezonului a stârnit multe controverse. Pe de o parte, au existat fani care s-au plâns că imaginile au fost prea întunecate, în timp ce, pe de altă parte, alte persoane au reclamat faptul că Regele Nopții a fost ucis prea repede.

„A fost cel mai bun episod din istoria Game of Thrones. A fost puţin întunecat. Mi-am zis «ce naiba se întâmplă acolo, toată lumea moare». A fost întunecat şi din acest punct de vedere, dar şi al luminii propriu-zise. A fost întuneric şi ceaţă, multă confuzie”, a mai spus sportiva de peste Ocean.