Singurul lucru făcut de Patrick Mouratoglou după ce TAS a anunțat reducerea pedepsei în cazul de dopaj al Simonei Halep: „Are cineva o mașină a timpului?”

Singurul lucru făcut de Patrick Mouratoglou după ce TAS a anunțat reducerea pedepsei în cazul de dopaj al Simonei Halep: „Are cineva o mașină a timpului?”
Sursa foto: Instagram

Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, a publicat un mesaj pe aplicația X (fosta Twitter), distribuind și un text legat de victoria sportivei noastre, deși nu a reacționat direct până în acest moment cu privire la decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de a reduce suspendarea sportivei de la patru ani la 9 luni. Probabil multe persoane se așteptau ca acesta să reacționeze în vreun fel, însă până la difuzarea știrii nu există nicio reacție oficială a antrenorului.

În februarie, Simona Halep a fost prezentă la TAS, la Lausanne, unde, timp de trei zile, a încercat să își arate nevinovăția în cazul de dopaj. În Elveția a fost prezent și Patrick Mouratoglou, care și-ar fi asumat întreaga vină cu privire la situația sportivei noastre.

Gestul făcut de Patrick Mouratoglou, după decizia finală și definitivă a TAS în privința Simonei Halep

De la aflarea verdictului și până la difuzarea acestei știri, fostul antrenor al sportivei noastre, Patrick Mouratoglou nu a transmis niciun mesaj concret, însă a distribuit pe profilul lui de X (fosta Twitter) un articol publicat de Tennis Majors, în care jurnaliștii au anunțat că Simona Halep a câștigat la TAS și poate reveni oricând pe teren.

Ulterior, acesta a publicat reacția lui Ahmad Nassar, de la Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis.

„Ne bucurăm pentru că Simona și-a curățat numele. Dar să ne abținem de la o numi „victorie”. Nimeni nu a câștigat cu adevărat aici. Ea nu primește ultimul an și jumătate înapoi. Nu primeșe punctele din clasament și premiile în bani. Și, culmea, TAS a decis că suspendarea Simonei s-a încheiat în iulie anul trecut… are cineva o mașină a timpului? Acest lucru trebuie să se schimbe. Și vom lucra pentru a o schimba”, a transmis Ahmand Nassar, pe Twitter (X).

Revenind la Patrick Mouratoglou, el nu a publicat nimic concret, însă a distribuit cele spuse de Ahmad Nassar, adăugând că: „Nedreptatea este incredibilă. Da, trebuie să se schimbe”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:01 - A venit momentul pentru o încetare a focului în Gaza și Liban, i-a spus Macron lui Netanyahu după tensiunile recente. Ce i-a răspuns premierul israelian
22:36 - Rareș Bogdan: Numai poporul este îndreptățit să judece dacă o persoană poate deveni sau nu președinte. Nu CCR-ul dominat de magistrați „garantați de PSD”
22:26 - Cristina Prună: Decizia CCR riscă să pună în pericol democrația. Îl favorizează tocmai pe Marcel Ciolacu, care își dorește un adversar precum George Simion în turul 2 (VIDEO)
21:57 - Lucian Romașcanu: PNL atacă fără să se gândească foarte mult, ci doar din scopuri electorale, o instituție fundamentală a statului / Cea mai câștigată este Elena Lasconi. Simion se pare că nu poate beneficia de voturile Dianei Șoșoacă (VIDEO)
21:33 - Ionuț Stroe, despre cazul Diana Șoșoacă: Publicarea motivării CCR este crucială pentru a nu ajunge pe un tărâm al procedurilor nedemocratice (VIDEO)
21:09 - Bărbat transportat la spital după ce a căzut într-un canal tehnologic din București
20:45 - Ludovic Orban: Nu fac parte dintre aceia care să jelească scoaterea din cursă a Dianei Șoșoacă. Este principala goarnă a propagandei rusești și face servicii regimului criminal Putin (VIDEO)
20:23 - Biroul Electoral Central a respins candidatura Dianei Șoșoacă pentru prezidențiale / Eurodeputata depusese un nou dosar după decizia Curții Constituționale
20:05 - Cristina Neagu este oficial cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor. Victorie dramatică pentru CSM în Polivalentă
19:45 - Mircea Geoană: Pentru asta m-am întors în politică, pentru a aduce o schimbare adevărată în țara mea și în țara noastră