Simularea lui Șumudică din meciul cu Dinamo i-a adus critici în presa internațională: Un actor prost și o simulare grotească
Duminică a avut loc unul dintre cele mai importante meciuri ale ultimei etape din sezonul regulat, dintre Astra Giurgiu și Dinamo, meci încheiat la egalitate 1-1.
În timpul partidei, antrenorul gazdelor, Marius Șumudică a anunțat că a fost lovit în cap cu un obiect runcat din tribună. În imagini se vede însă că Șumudică a fost lovit doar în umăr.
Simularea rușinoasă i-a adus mai multe critici. Presa internațională nu a ezitat să scrie despre acest incident.
Publicația Le Figaro a notat că Șumudică este un actor prost și că simularea lui a fost evident una teatrală.
„Fotbaliștii sunt mereu arătați cu degetul pentru că simulează. Uneori aceste simulări sunt teatrale, dar antrenorii au arătat că și ei știu cum se face teatru pe marginea terenului.
Antrenorul liderului din Liga 1, Marius Șumudică, a simulat o lovitură în cap atunci când a fost lovit în braț cu un obiect. Prost actor, Șumudică a cerut să intervină medicii”, au precizat jurnaliștii de la Le Figaro.
„Simularea ridicolă a unui antrenor român”, a anunțat sofoot.com conform News.ro.
” Simulare complet grotescă a unui antrenor român. Dacă anumiţi jucători nu ezită să simuleze, acelaşi lucru este valabil şi pentru antrenori. Marius Şumudică a demonstrat-o în meciul cu Dinamo. Deşi a primit un mic proiectil pe braţ, el a simulat o lovitură la cap. Medicii au intervenit pentru a-l trata şi partida a fost întreruptă”, a notat și rtl.be.
Astra-Dinamo s-a încheiat 1-1, iar giurgiuvenii au rămas lideri în campionatul intern înainte de începerea meciurilor din play-off și play-out.