Simona Halep, după calificarea în turul III la Wimbledon: ‘Am DURERI în TOT CORPUL’. Românca spune că are o şansă de a câştiga titlul

Publicat: 05 07. 2018, 22:34
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Simona Halep a vorbit despre meciul câştigat joi, în turul al doilea la Wimbledon.

Ea spune că, din cauza ierbii, are „dureri în tot corpul” şi recunoaşte că se gândeşte că poate câştiga titlul. Cu toate acestea, contănţeanca recunoaşte că îi trebuie un joc mai bun decât cel din primele două meciuri pentru a se impune la All England Club.

„Am revenit de la 3-5, de acolo am început să joc din ce în ce mai bine pentru că m-am calmat, am deschis unghiurile, am mers la fileu și nu am mai ratat atât de mult. Serviciul mi-a funcționat foarte bine. Nu a fost ușor, am simțit presiunea pierderii setului, dar nu m-am panicat și acesta e cel mai bun lucru. Am avut liniștea necesară să joc punct cu punct. Am crezut în puterea mea de a reveni dacă rămân concentrată. A jucat mult slice și a fost greu să găsesc ritmul, mingea nu sărea prea mult. Însă am găsit soluția.(…)
„Pas cu pas, am început să simt jocul pe iarbă mai bine, chiar dacă am dureri în tot corpul din cauza ei, dar încep să mă obișnuiesc cu ele. Cum am mai spus, pe iarbă nu se știe niciodată. Fiecare meci e foarte important și intru de fiecare dată concentrată”, a declarat Simona Halep, după meciul cu Saisai Zheng, potrivit gsp.ro.

Liderul mondial a fost rugat să dea note suprafețelor pe care se joacă în circuit în funcție de preferințele sale.
„Zgura e zece din zece, apoi hard e de nouă și iarba de opt. Ar fi un eveniment imens dacă aș reuși să câștig și la Wimbledon, dar în acest moment sunt foarte departe. În opinia mea, e nevoie de un joc mai bun pentru a te impune aici, trebuie să fii mai agresiv, să mergi la fileu mai des. Însă am curajul să cred că poate reușesc să câștig aici, dar nu vreau să mă concentrez pe acest lucru, ci pe fiecare meci în parte. Dacă o să ajung în finală, e clar că va fi o provocare mare pentru mine”, a spus liderul mondial.

Simona Halep s-a calificat joi în turul III la Wimbledon, după ce a învins-o pe chinezoaica Saisai Zheng (24 de ani, 126 WTA), cu scorul de 7-5, 6-0. (Detalii AICI).
În meciul următor, românca o va întâlni pe Su-Wei Hsieh, din Taiwan, locul 48 WTA. Simona și Hsieh s-au mai duelat o singură dată, în 2013, când jucătoarea noastră a câștigat în trei seturi, scor 6-7, 6-1, 6-2.