Simona Halep vrea un antrenor român: „Străinii au altă mentalitate şi eu vreau să am pe cineva care e la fel ca mine”
Simona Halep, numărul 3 mondial, a declarat că vrea să lucreze din nou cu un antrenor român şi a subliniat că i-a transmis un mesaj de mulţumire pentru colaborare belgianului Wim Fissette, însă acesta nu i-a răspuns.
„Am lucrat numai cu români, până în februarie când am colaborat cu Wim, a fost un an foarte bun, m-a ajutat foarte mult, îi doresc să urce ca antrenor, să câştige turnee. Eu i-am dat mesaj, i-am mulţumit, el nu mi-a dat înapoi. Eu vreau ca atunci când ne întâlnim la turnee, să vorbim, să fim aşa cum am fost, să rămânem prieteni”, a declarat Halep la Pro TV.
Ea îşi doreşte să lucreze din nou cu un antrenor român: „Antrenorul trebuie să te susţină şi când e greu şi când e bine, trebuie să fie foarte bun pedagog, contează şi tactica pe care o vorbeşti înainte meciuri şi sfaturile atunci când trebuie să intri la un meci foarte greu. Trebuie să te susţină, să-şi dea sfaturi pozitive şi să-ţi înţeleagă felul de a fi. Sunt destul de pretenţioasă ca jucătoare, iar pentru un antrenor e greu să mă suporte. Anul ăsta nu prea am vorbit înainte de meci, am făcut mai mult singură. Vreau să lucrez din nou cu un român, mă simt foarte bine şi avem o mentalitate asemănătoare. Străinii au altă mentalitate şi eu vreau să am pe cineva care e la fel ca mine”.
Simona a anunţat, joi, că a încheiat colaborarea cu antrenorul belgian Wim Fissette, cu care a lucrat de la începutul acestui an.