Simona Halep va trece săptămâna asta prin cele mai mari emoții în încercarea de a scăpa de suspendarea de 4 ani primită după ce a fost găsită dopată la US Open 2022. Ultima speranță a sportivei de a-și salva cariera de ani de zile este în mâinile Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS).
Tenismena noastră urmează să fie audiată la Lausanne, Elveția, în perioada 7-9 februarie.
Avocatul Simonei Halep este celebrul Howard L.Jacobs, care a reușit să-i micșoreze pedeapsa Mariei Șarapova, tot într-un caz de dopaj care a marcat tenisul mondial. Sportiva noastră speră să câștige războiul cu Agenția Internațional pentru Integritatea Tenisului (ITIA) și să revină în circuitul WTA.
Echipa tenismenei va încerca să demonstreze nevinovăția și să îl învinovățească pe fostul antrenor, Patrick Mouratoglou, care în noiembrie 2023 a recunoscut că i-a dat un supliment contaminat cu Roxadustat.
„Am putut stabili de unde a venit contaminarea. Deci noi i-am propus să ia colegenul și l-am cumpărat de la o companie. S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar îmi asum rsponsabilitatea pentu ce s-a întâmplat, deoarece e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am cumpărat acest colagen”, spunea Mouratoglou pe atunci.
Deși echipa va pune în practică această strategie, viitorul Simonei Halep rămâne în mâinile judecătorilor de la TAS, care vor trebui să fie convinși că Mouratoglou nu a făcut acel „statement” doar pentru a o ajuta pe sportivă, scrie Adevărul.
O altă abordare pe care specialiștii o vor susține, chiar dacă nu au dovezi în acest sens, este una de tipul all-in, în care vor invoca și incorectitudinea procesului de la Sport Resolutions. Se va încerca demonstrarea că ITIA ar avea influențe asupra tribunalului londonez care a judecat cazul sportivei noastre în primă instanță.
După această săptămână de foc pentru Halep, Tribunalul de Arbitraj Sportiv va studia cazul sportivei și va da un verdict lunile următoare. Decizia ar putea fi micșorarea pedepsei la 2 ani, menținerea acesteia, în continuare, la 4 ani, sau mărirea suspendării.