Transformare incredibilă! Simona Halep și-a impresionat fanii cu ultima apariție pe rețelele de socializare.
După ce a fost eliminată încă din primul tur la US Open, jucătoarea noastră şi-a luat o pauză, până la următorul turneu la care va participa, cel de la Wuhan, care va începe pe 23 septembrie.
Chiar dacă se află în pauză, Simona Halep şi-a bucurat fanii pe Instagram cu o fotografie care o înfățișează într-o ipostază mai puțin obișnuită.
Astfel, lidera WTA a adoptat o ţinută din două piese, asortând accesori scumpe, printre care şi un ceas de zeci de mii de euro, orologiul fiind oferit de sponsorul Hublot, scrie prosport.ro.
(Sursa foto: Instagram)
Poza postată de Simona pe reţelele sociale a strâns mii de like-uri şi zeci de comentarii, majoritatea fanilor fiind uluiţi de imaginea româncei. „Eşti superbă”, „frumoasă”, „minunată”, au fost epitele folosite de aceştia, dar au existat şi unii care au criticat-o pentru prestaţia dezamăgitoare de la ultimul Grand Slam al anului.